Imi este rusine ca sunt prahovean evanghelic

Nu ştiu dacă aceste cuvinte vor ajunge vreodată la loc vizibil în spaţiul virtual, având în vedere că majoritatea site-urilor de informaţii creştine sunt focalizate în general pe ceea ce se face, nu pe ceea ce nu se face. Adică pe evenimente creştine de tot soiul, pe activităţi misionare, caritabile, bisericeşti etc, şi aproape niciodată pe ceea ce s-ar fi putut realiza într-un anumit loc şi moment.

Însă chiar cu riscul de a nu obţine un ecou de mare anvergură în mediul evanghelic, simt povara transmiterii unui mesaj care cred că poate să genereze în rândul cititorilor cercetare de sine şi, de ce nu, chiar pocăinţă.

Concret, mă refer aici la oportunitatea de a fi putut să fiu părtaş, împreună cu familia, prietenii şi fraţii mei de credinţă, la o acţiune publică denumită “Marşul pentru Viaţă”, organizată anul acesta în 38 de oraşe din România, oportunitate căreia evanghelicii prahovenii i-au dat cu piciorul.

Desigur, cei mai mulţi dintre cititorii acestor rânduri ştiu despre ce este vorba: scopul acestui marş este afirmarea dreptului la viaţă al tuturor persoanelor începând din momentul concepţiei. Un deziderat moral, creştin, biblic.

Şi ce dacă? Pentru evanghelicii din Ploieşti în special, şi pentru cei prahoveni, în general, o astfel de oportunitate de a se mobiliza, organiza şi susţine o astfel de manifestare publică, n-a contat.

N-au contat nici newsletterele pe care pastorii, prezbiterii şi alte categorii de credincioşi slujitori le primesc zilnic şi care le amintesc că astăzi, spre deosebire de vremurile apuse, dacă îşi doresc să organizeze ceva împreună, au nu numai libertatea, dar şi sprijinul din partea autorităţilor locale să-şi pună în aplicare planurile, evident, dacă au astfel de planuri...

N-au contat nici invitaţiile ultramediatizate şi repetate din partea unor pasionaţi slujitori ai Evangheliei sau oameni recunoscuţi pentru devotamentul lor faţă de valorile creştine ca Peter Costea, Beniamin Fărăgău, Marius Cruceru, Zaharia Bica, Ştefan Iluţan, Gigi Cosman şi alţii.

N-a contat nici măcar faptul că anul trecut oraşul Ploieşti a înregistrat o astfel de manifestare pentru viaţă, organizată de câţiva evanghelici, e drept, cu slabă participare, dar care se anunţa promiţătoare pentru anii care vor veni... N-a contat nimic.

De ce, i-am întrebat pe unii dintre liderii evanghelici ploieşteni, de ce n-aţi întreprins nimic? Ce argumente aveţi? Anul trecut aţi invocat lipsa unui timp mai îndelungat pentru organizare, lipsa de experienţă, lipsa de mediatizare... Anul acesta nu v-a lipsit nimic. Graţie internetului, aţi ştiut de această oportunitate cu mult timp înainte, ce a lipsit totuşi?

Ce răspunsuri credeţi că am primit? Unele dintre acestea le anticipasem deja: “Slaba colaborare între bisericile locale”, “Slaba coordonare din partea unor lideri”, însă cele de mai jos m-au făcut să-mi fie ruşine că sunt creştin evanghelic: “Lipsa unui semnal de la centru, de la cult”, “Lipsa unui mesaj transmis de Alianţa Evanghelică pentru biserici”.

Doamne, ai milă! Peste cât timp o să auzim că trebuie să primim aviz de la cult pentru câţi oameni să fie convertiţi, câţi botezaţi ş.a.m.d.?

Dacă şi oraşul vostru în care locuiţi a fost văduvit de o astfel de manifestare pentru viaţă, înlocuiţi în acest articol doar cuvintele “prahoveni” şi “Ploieşti”, citiţi-l din nou cu voce stinsă, plângeţi şi daţi-l şi altora să îl citească. Cine ştie, poate la anul, dacă nu vine Domnul, vor fi mai puţini evanghelici care să nu iasă în stradă de teama represaliilor celor de la culte...

Semnează: Unul dintre milioanele de oameni cărora Domnul le-a prelugit viaţa, deşi medicii şi circumstanţele vieţii au dat altă recomandare mamelor care îi purtau în pântece...