Nu ştiu dacă aceste
cuvinte vor ajunge vreodată la loc vizibil în spaţiul virtual, având în vedere
că majoritatea site-urilor de informaţii creştine sunt focalizate în general pe
ceea ce se face, nu pe ceea ce nu se face. Adică pe evenimente creştine de tot
soiul, pe activităţi misionare, caritabile, bisericeşti etc, şi aproape
niciodată pe ceea ce s-ar fi putut realiza într-un anumit loc şi moment.
Însă chiar cu riscul de
a nu obţine un ecou de mare anvergură în mediul evanghelic, simt povara transmiterii unui mesaj care cred că poate să
genereze în rândul cititorilor cercetare de sine şi, de ce nu, chiar pocăinţă.
Concret, mă refer aici
la oportunitatea de a fi putut să fiu părtaş, împreună cu familia, prietenii şi
fraţii mei de credinţă, la o acţiune publică denumită “Marşul pentru Viaţă”,
organizată anul acesta în 38 de oraşe din România, oportunitate căreia
evanghelicii prahovenii i-au dat cu piciorul.
Desigur, cei mai mulţi
dintre cititorii acestor rânduri ştiu despre ce este vorba: scopul acestui marş
este afirmarea dreptului la viaţă al tuturor persoanelor începând din momentul
concepţiei. Un deziderat moral, creştin, biblic.
Şi ce dacă? Pentru
evanghelicii din Ploieşti în special, şi pentru cei prahoveni, în general, o
astfel de oportunitate de a se mobiliza, organiza şi susţine o astfel de
manifestare publică, n-a contat.
N-au contat nici
newsletterele pe care pastorii, prezbiterii şi alte categorii de credincioşi
slujitori le primesc zilnic şi care le amintesc că astăzi, spre deosebire de
vremurile apuse, dacă îşi doresc să organizeze ceva împreună, au nu
numai libertatea, dar şi sprijinul din partea autorităţilor locale să-şi pună
în aplicare planurile, evident, dacă au astfel de planuri...
N-au contat nici
invitaţiile ultramediatizate şi repetate din partea unor pasionaţi slujitori ai
Evangheliei sau oameni recunoscuţi pentru devotamentul lor faţă de valorile
creştine ca Peter Costea, Beniamin Fărăgău, Marius Cruceru, Zaharia Bica,
Ştefan Iluţan, Gigi Cosman şi alţii.
N-a contat nici măcar
faptul că anul trecut oraşul Ploieşti a înregistrat o astfel de manifestare
pentru viaţă, organizată de câţiva evanghelici, e drept, cu slabă participare,
dar care se anunţa promiţătoare pentru anii care vor veni... N-a contat nimic.
De ce, i-am întrebat pe
unii dintre liderii evanghelici ploieşteni, de ce n-aţi întreprins nimic? Ce
argumente aveţi? Anul trecut aţi invocat lipsa unui timp mai îndelungat pentru
organizare, lipsa de experienţă, lipsa de mediatizare... Anul acesta nu v-a
lipsit nimic. Graţie internetului, aţi ştiut de această oportunitate cu mult
timp înainte, ce a lipsit totuşi?
Ce răspunsuri credeţi că
am primit? Unele dintre acestea le anticipasem deja: “Slaba colaborare între
bisericile locale”, “Slaba coordonare din partea unor lideri”, însă cele de mai
jos m-au făcut să-mi fie ruşine că sunt creştin evanghelic: “Lipsa unui semnal
de la centru, de la cult”, “Lipsa unui mesaj transmis de Alianţa Evanghelică
pentru biserici”.
Doamne, ai milă! Peste
cât timp o să auzim că trebuie să primim aviz de la cult pentru câţi oameni să
fie convertiţi, câţi botezaţi ş.a.m.d.?
Dacă şi oraşul vostru în
care locuiţi a fost văduvit de o astfel de manifestare pentru viaţă, înlocuiţi
în acest articol doar cuvintele “prahoveni” şi “Ploieşti”, citiţi-l din nou cu
voce stinsă, plângeţi şi daţi-l şi altora să îl citească. Cine ştie, poate la
anul, dacă nu vine Domnul, vor fi mai puţini evanghelici care să nu iasă în
stradă de teama represaliilor celor de la culte...
Semnează: Unul
dintre milioanele de oameni cărora Domnul le-a prelugit viaţa, deşi medicii şi
circumstanţele vieţii au dat altă recomandare mamelor care îi purtau în
pântece...
