Deşi atât Info LOGOS Ploieşti, cât şi NewsNet
Creştin au mediatizat intens prima întâlnire de tineret de la Elim, organizată
sub genericul “Tineri luminând pentru Isus”, am pătruns în clădirea bisericii
încă sub povara prejudecăţilor. Mă temeam că nu va da curs invitaţiei decât o
mână de tineri, dat fiind faptul că Biserica Elim funcţionează de puţin timp,
dar şi mai ales că nu este amplasată în zona centrală a oraşului, fiind astfel
mai puţin accesibilă celor fără maşină, aşa cum sunt majoritatea tinerilor.
M-am înşelat. Am găsit sala plină de tineri
şi alţi câţiva zeci au ajuns după momentul începerii întâlnirii. M-a surprins plăcut
şi timpul îndelungat alocat închinării prin cântări, intonate de cei prezenţi
ridicaţi în picioare, deşi am remarcat în mulţime şi persoane trecute de vârsta
tinereţii.
Florin Ianovici a adus un mesaj de
actualitate, bine punctat şi explicit, inspirat de nevoia recăpătării bucuriei
mântuirii. Mesaj revoluţionar. A atins inima tinerilor. Nu-l dezvolt aici; n-am
nici spaţiu suficient, nici harul redării exacte. A creat şi aşteptări sfinte,
deoarece a anunţat subiectele viitoarelor întâlniri de la Elim, prin voia
Domnului.
Întâlnirea s-a încheiat cu lacrimi de
pocăinţă şi cu noi decizii. Sutele de tineri, împreună cu Florin, au
îngenunchiat, s-au rugat şi au cântat “Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii”.
Fascinant. Şi mai ales cu folos...
A consemnat: unul
dintre participanţi şi atât.