Domnul Isus a asociat adesea vegherea cu rugăciunea. Veghetorul este atent
să vadă tot ce se întâmplă și apoi, merge înaintea Lui Dumnezeu cu tot ceea ce
a văzut ca să ceară lumină pentru a înțelege corect, credință pentru a putea
răspunde corect, putere pentru a lupta corect și în final, pentru a birui toate
amenințările, greutățile, ispitele și atacurile din partea firii pământești, a
lumii și a diavolului. Conștienți de faptul că rugăciunea și vegherea sunt
necesare în fiecare zi, în această săptămână în mod special și în unitatea
Duhului, toate bisericile baptiste din România sunt chemate să vegheze și să se
roage împreună pentru toate aspectele lucrării Evangheliei la nivelul fiecărui
credincios, a fiecărei familii, a fiecărei biserici, la nivelul țării noastre
și pe plan mondial. În fiecare zi îndemnul la rugăciune este structurat pentru
rugăciuni de mulțumire, mijlocire și cerere.
Continuarea pe NewsNet Creștin